Avem noi capacitatea de intelegere, rabdarea si tutunul necesar trecerii prin perioada acestui apropiat summit? De o luna incoace, isteria summitului a cuprins suflarea Capitalei. Oamenii simpli se uita disperati cum vajaie in sus si-n jos Salvari, camioane, semanatori de flori si gunoieri specializati cu gradele in matura. Serviciile publice au devenit secrete si serviciile secrete devin opinie publica, in speranta de a coordona tot, de la cot pan’ la piscot, din “interior”. In afara unei nelinisti dinainte anuntate, adica de vreun an, cum ca vine summitul si ne face mai mari si mai tari macar la Marea Neagra, am receptionat pana acum doar maldare de stiri cu ce face unu’, cum face altu’, ce muschi hotelieri avem, ce SPP, ce SRI, ce mai! Suntem unici. Unici in zel. Si-n excesul lui.
Vestile bune ale acestei perioade in care suntem, parca, trasniti in summit sunt multe. Adica toate. Dupa cum se poate observa la prima vedere. Ia sa vedem: aeroporturile Baneasa si Otopeni nu se inchid (sa recunoastem insa ca nici bine nu le este…), securitatea aeriana e maxima (aiurea, zic tot eu, pentru ca am mai auzit de securita
te aeroportuara si aeriana maxima candva, ca si dumneavoastra, si am vazut cum pica “Gemenii” in America si am vazut si cum a fost lovit Pentagonul…), treaba cu chestionarele de la NATO iar e buna, cu preferintele culinare ale fiecaruia si venitul cu bucatareasa (cu conditia sa li se asigure bucatarie proprie, de culoare neutra). Parlamentul a cheltuit o gramada de bani cu ornamente, covorase si figuri de stil, unele firme se vor bucura de publicitate
platita prin… sponsorizare (aici e vorba de Ford-urile si Mercedes-urile ce vor fi puse la dispozitia delegatiilor oficiale, oficialii nostri care se descurcau intr-o engleza de balta au avut timp sa ia meditatii asa cum soferii din coloanele oficiale s-au antrenat zi de primavara pana-n seara… ce mai, preliminarul summitului e pe plus
!
Un ofiter american de rang înalt de la Baza “Mihail Kogalniceanu”, Stephen Ritter, spunea mai demult ca manevrele din România – vorbim aici de exercitiile dintr-o baza americana situata pe teritoriul tarisoarei noastre - sunt de mare ajutor pentru soldatii americani, pentru ca relieful Romaniei “seamana cu al regiunilor unde armata americana lupta împotriva terorismului”. Stimati cititori, credeti-ma pe cuvant, relieful Afganistanului sau Irakului seamana cu al nostru doar pe alocuri, in esenta bolovanilor, si pe alte alocuri, cu aerul din pestera Ialomicioara, iar uneori, cand e prea mult praf in urma unui tanc, cu Bucurestiul sub canicula, da’ fara borduri. Numai ca prietenii la nevoie se cunosc. Sau, mai bine zis, in nevoie se cunosc. Multi s-au intrebat de ce a intrat Romania, musai, in NATO. Pai, e simplu: aveam o nevoie. Si invers. Care nu tinea de formele de relief. Stiti cum e… te invita cineva intr-o masina
blindata, spre deosebire de rabla ta, te urci, nu? Probabilitatea de a supravietui e mai mare. De partea cealalta, si cel care te invita vrea sa mearga cu masina blindata mai aproape de Rusia. In relief. Si tu ce faci? Faci pe calauza, ca deh, protocolul si bunavointa lui te obliga!
Asa se face ca traim azi febra unui summit in urma caruia partea buna e ca NATO, furnizor de securitate globala, va vedea ce tari in securitate suntem noi, pentru ca Romania, o tara mica si prietena cu lumea araba dinainte de ’89, nu va aduce evenimente de natura terorista pe canalele televiziunilor internationale! Delegatii se vor bucura de ospitalitatea romaneasca, de fasolea si sarmalele noastre scanate, unii jurnalisti straini vor fi interesati colateral subiectului summit de Dracula si viata
rromilor la umbra pomilor, noi vom suplimenta aportul fizic si sentimental la misiunile NATO, Rusia va fi interesata de Serbia, SUA vor fi si mai interesate de Kosovo. Partea de minus e o chestiune care tine de buget. Romania va avea nevoie de o reforma logistica la Aparare. Sa vedeti ce-o sa curga ofertele, sa vedeti batalie “aeriana”!
