Cum era de asteptat, marele eveniment istoric al invitarii Romaniei in NATO a starnit si dispute politice. Interventia de marti a deputatului PSD Radu Podgoreanu a fost o prima rabufnire. Ea exprima amaraciunea partidului aflat la putere ca presedintele Iliescu nu a recunoscut merit
ul PSD la admiterea tarii noastre in NATO.
Eu cred ca presedintele Iliescu a procedat bine cand a evitat sa nominalizeze vreun partid politic pentru merite in obtinerea acestui succes istoric. "Ar fi trist- spunea el- daca o realizare importanta a natiunii romane se transforma intr-un instrument al dezbinarii ei". Si la sedinta festiva a Parlamentului vorbitorii au pupat Piata Independentei, respectand solemnitatea momentului.
Dar politica este mai presus de orice competitie si nu se prea impaca cu rezultatul unui meci nul. Iar adevarul istoric va documenta faptul ca in batalia pentru NATO partidele noastre au adoptat atitudini foarte diferite, iar datoria analistului politic este sa semnaleze aceste lucruri. In 1999 a constituit un pas important spre NATO decizia presedintelui Constantinescu de a acorda drept de survol avioanelor NATO care bombardau Iugoslavia si le-a pus la dispozitie aeroportul de la Timisoara, masura criticata atunci de lideri ai opozitiei. In acest an, guvernul Nastase a incheiat cu SUA o serie de acorduri care au dus la instalarea unei cazarmi militare pentru soldatii americani la Constanta, la organizarea unor aeroporturi militare si facilitati portuare la Marea Neagra pentru SUA. A urmat trimiterea unui batalion romanesc in Afganistan si last but not last decizia de mare curaj a Guvernului roman de a semna su SUA Tratatul privind Curtea Penala Internationala. Romania a fost primul stat european care a savarsit acest act politic cu infruntarea reprosurilor de la Bruxelles ale Uniunii Europene ca nu am asteptat adoptarea unei pozitii comunitare in aceasta chestiune.
Trebuie amintit ca aceasta decizie curajoasa a guvernului Nastase nu s-a bucurat de aprobarea parlamentarilor opozitiei, ba chiar a fost criticata de catre reprezentantii acestora.
Pe scurt, Guvernul roman a jucat cartea americana, socotind ca aceasta optiune este dictata in acest moment de interesul national.
Dupa parerea mea, aici rezida explicatia vizitei presedintelui George W Bush la Bucuresti. Pe ce ma bazez in aceasta afirmatie?
Intre statele invitate de summitul de la Praga sa intre in Organizatia Atlanticului de Nord se afla si Bulgaria, de asemenea stat la Marea Neagra, care a pus si ea la dispozitia Statelor Unite aeroporturi militare si facilitati portuare. Dar administratia de la Washington a optat pentru vizita presedintelui Bush la Bucuresti, iar cuvantarea acestuia in Piata Revolutiei contine si motivatia acestei optiuni.
Desigur, aceasta onoare inseamna pentru Romania si guvernul ei o suma de obligatiuni. Ele trebuie asumate cu toata seriozitatea in primul rand pentru ca in lunile urmatoare cele 19 state membre ale NATO, prin parlamentele lor, urmeaza a ratifica invitarea Romaniei. As sublinia chiar ca daca si pana acum procesul de integrare in structurile euro-atlantice punea in fata Romaniei sarcini imperative de reforma politica, economica si administrativa, ritmul acestor reforme trebuie acum accelerat.
Oricum, premisa deputatului Podgoreanu ca o relevare a meritelor PSD in invitatia la NATO va aduce voturi este discutabila. Nu cred ca aceasta va cantari greu in optiunea electoratului indiferent daca alegerile vor fi anticipate sau in 2004. Criteriile economice si sociale vor juca un rol mai mare decat cele care privesc securitatea militara a Romaniei in felul in care vor vota romanii.
