sraelul este confruntat cu o serioasa criza politica: guvernul de uniune nationala al premierului Ariel Sharon s-a prabusit la 20 de luni de la instalarea la putere, ca urmare a demisiei ministrilor laburisti, determinata de divergentele legate de noul buget de austeritate, si fondurile destinate asezarilor israeliene din teritoriile palestiniene. In conditiile in care cheltuielile sociale urmeaza a fi reduse, potrivit noilor prevederi bugetare, cu 1,8 miliarde dolari, stanga laburista a solicitat diminuarea cu 150 milioane dolari a creditelor acordate asa-numitelor colonii israeliene din Cisiordania si Gaza si directionarea acestor fonduri pentru serviciile sociale si crearea de noi slujbe, ceea ce premierul Sharon, adept al Eretz Israel (Israelul in frontierele sale biblice) a refuzat categoric. Imediat, liderul Partidului Laburist, Benjamin Ben-Eliezer, care ocupa in guvernul de uniune nationala importantul post de ministru al Apararii Nationale, si-a inaintat demisia, urmata de cea a ministrului de Externe, Shimon Peres, si a altor trei ministri. Fruntasul laburist si-a explicat gestul afirmand ca guvernul a abandonat procesul de pace cu palestinienii si, in acelasi timp, a abandonat si pe saracii Israelului. La scurta vreme dupa anuntarea demisiilor, membrii Knessetului (parlamentul israelian) au votat, in prima lectura, proiectul de buget, cu 67 de voturi contra 45. Criza, determinata de iesirea din guvern a laburistilor, al doilea partid ca importanta dupa blocul Likud (dreapta nationalista), condus de Sharon, intervine intr-un moment deosebit de delicat, pe fundalul celei mai grave depresiuni economice din istoria tarii (de unde si necesitatea bugetului de austeritate), al nesigurantei si violentelor legate de revolta palestinienilor (Intifada), care insangereaza tara de mai bine de doi ani, si al amenintarii unei interventii militare americane in Irak, ceea ce ar putea accentua si mai mult instabilitatea din regiune. Pe acest fundal, Likudul il acuza pe Ben-Eliezer de a fi sacrificat guvernul de uniune nationala de dragul carierei sale politice. Intr-adevar, peste mai putin de trei saptamani (la 19 noiembrie) au loc alegeri primare pentru reinnoirea conducerii Partidului Laburist, si actualul lider ar vrea sa-si consolideze pozitiile in fata eventualilor rivali, si mai de stanga decat el, in problema fundamentala a finantarii coloniilor evreiesti din teritoriile palestiniene - principal motiv de divergente intre laburisti si Likud. Pe de alta parte, si Sharon este contestat in randurile propriului partid de rivalii aflati si mai la dreapta spectrului politic, in frunte cu fostul premier Netanyahu, fiind ca atare si el interesat sa-si intareasca pozitiile si dornic sa nu apara ca slab ori prea conciliant. Cu alte cuvinte, motivele actualei crizei sunt pur interne, asa explicandu-se si reactia foarte rezervata a Washingtonului, care se abtine de la orice comentarii. Intre timp, Sharon, caruia adversarii ii reproseaza ca se face vinovat de actuala Intifada, pentru ca a aparut inarmat pe Esplanada Moscheelor, locul sfant al palestinienilor, cauta sa incropeasca un nou guvern, apeland la partidele de extrema dreapta si ultra-religioase. El a si numit ca nou ministru al Apararii pe fostul sef al Statului Major, Shaul Mofez, socotit ca un "uliu", ceea ce risca sa duca la ascutirea in si mai mare masura a conflictului cu palestinienii.
