Douăzeci şi cinci de puncte înşirate pe cinci pagini. Atât are pactul semnat aseară de PDL cu PSD, care consfinţeşte noua frăţie cu Dracul, după 16 ani de când Ion Iliescu se prindea cu C.V. Tudor în patrulaterul roşu sub aceeaşi scuză a interesului naţional.
Marea înfrăţire a celor două partide, pe care unii tot sperau, cu degetele încrucişate a cobe optimistă, să o vadă spartă înainte de a se înfăptui, a fost desăvârşită cu o viteză care a sufocat şi scrupule, şi resentimente, şi remuşcări. Etica PDL, de care era atât de mândru partidul lui Traian Băsescu, s-a sleit penibil la votul din Colegiul Director: două voturi împotrivă şi patru abţineri. Asta a fost toată zbaterea morală a pedeliştilor la naşterea corciturii politice care va conduce România.
Până şi la PSD au fost mai mulţi opozanţi ai asocierii care sare din orice logică, nu doar doctrinară, dar şi democratică.
Justificarea găsită de Emil Boc pentru a tăia greaţa propriilor alegători - noi am vrut cu PNL, dar ei nu au vrut, iar criza ameninţă România - e identică celei pe care, în 1992, o furniza Ion Iliescu spre a explica hora roşie pe care o încingea peste România de mână cu PRM, PSM, PUNR. Trebuie să te faci frate cu Dracul ca să treci puntea, spunea atunci, bâţâind din cap, cel mai iubit dintre români. Ţara trebuia guvernată, iar partidele istorice - PNŢCD, PNL, PSDR - nu au vrut să îşi asume răspunderea, îşi continua justificările fostul preşedinte. Şi ce a mai avut de târât, ani la rând, după el asocierea asta, mai grea decât secera şi ciocanul. I s-a imputat mereu că s-a lipit cu naţionaliştii şi cu comuniştii nereformaţi, incalificabil pentru şeful unui stat care îşi propune să intre în NATO şi UE.
Atunci totul era monstruos, acum totul e acceptabil. În definitiv, Iliescu era mai consecvent decât Băsescu şi Boc: el nu făcea decât să prelungească în plan politic şi instituţional afinităţi personale şi reflexe ancestrale, combinându-se cu foşti tovarăşi de viaţă şi muncă de partid. În 2008 asistăm însă la o mutaţie şocantă: de data asta, cei care îşi vând sufletele diavolului sunt tocmai cei care se lăudau cu fecioria lor politică. Cavalerii luptei anticorupţie vor sta la masa guvernării care se sprijină tocmai pe stâlpii corupţiei, ranforsaţi cu dosare penale. Oprişan, Mazăre, Dragnea, Mitrea, baronii mari şi mici ai PSD, noile vedete ale anului politic cu abonament de fidelitate la DNA, au fost primiţi cu braţele deschise de cei care până mai ieri făceau spume împotriva sistemului ticăloşit.
Şi compromisul e şi mai jalnic dacă te gândeşti că Traian Băsescu - cel care se împăunează cu deconspirarea Securităţii şi cu condamnarea comunismului - şi locotenenţii săi vor gira această formulă politică în care Voiculescu-Felix va prinde din nou loc în faţă, la împărţirea bucatelor. Nu putea fi nimic mai rău pentru partidul care şi-a făcut blazon din anticorupţie şi anticomunism decât să îi ia în poală şi pe corupţi, şi pe criptocomunişti, şi pe securişti. Astfel privită alegoria politică, singura concluzie pe care poţi să o tragi este că Dracul lui Băsescu e mai negru decât al lui Iliescu.
