În noiembrie 2006, Victor Apostol, angajat al AVAS, a fost condamnat, împreună cu soţia sa, la doi ani de închisoare cu suspendare pentru folosirea unor informaţii ce nu sînt destinate publicităţii în scopul obţinerii de foloase necuvenite, în scandalul acţiunilor Oltchim Rîmnicu-Vîlcea
Noul administrator al uzinei Rulmentul numit, marţi, de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) este Victor Apostol. Cine este însă Victor Apostol? Să fie chiar Victor Apostol, fost şef în cadrul AVAS (fost APAPS), care în 2003 a fost implicat în controversatul dosar privind titlurile Oltchim Rîmnicu-Vîlcea care urmau să fie listate la Bursă, drept pentru care a fost anchetat de Parchetul Naţional Anticorupţie pentru oferirea de informaţii secrete? Reprezentanţii AVAS au preferat ieri să ocolească făţiş răspunsul la această întrebare pusă de Monitorul Expres. La primele ore ale dimineţii au promis că vor „face cercetări“ şi ne vor anunţa dacă este vorba despre aceeaşi persoană sau este „doar o coincidenţă“ de nume. Spre sfîrşitul programului, reprezentanţii AVAS ne-au dat un alt răspuns: „Vă contactăm noi!“. Lucru care nu s-a întîmplat pînă la închiderea ediţiei. Victor Apostol, angajat al AVAS, a fost cercetat de autorităţile româneşti în primul dosar privind utilizarea informaţiilor de natură confidenţială.
Tun la Bursă
Prima situaţie în care utilizarea informaţiilor de natură confidenţială a fost cercetată de autorităţile româneşti a implicat titlurile emise de Oltchim şi a fost semnalată la începutul lunii aprilie 2003, cînd preţul acestor acţiuni a crescut pînă la limita admisibilă, fără o explicaţie plauzibilă. Ca urmare a finalizării anchetei, Parchetul Naţional Anticorupţie l-a trimis atunci în judecată pe Victor Apostol, pe atunci şef serviciu în cadrul Direcţiei, portofoliul acţionariatului AVAS, şi pe soţia acestuia. Procurorii au constatat la acea vreme că Victor Apostol deţinea informaţii privind majorarea capitalului social al companiei Oltchim, înainte ca emitentul să anunţe toţi investitorii. Soţia sa, Daniela, a cumpărat, la 1 aprilie 2003, 90% din titlurile OLT afişate la vînzare la BVB, continuînd achiziţiile importante şi în ziua următoare. Astfel, ea a intrat în posesia a 53.000 de acţiuni OLT, în care a investit 40 de milioane de lei vechi, iar cîştigul potenţial ar fi fost de 425 milioane lei vechi. Ancheta PNA a fost finalizată în aprilie 2004, iar soţii Apostol au fost trimişi în judecată fiind acuzaţi de folosirea unor informaţii ce nu sînt destinate publicităţii în scopul obţinerii de foloase necuvenite, respectiv complicitate la această infracţiune. În noiembrie 2006, familia Apostol a fost condamnată la un an de închisoare cu suspendare. Cei doi au contestat sentinţa.
Afaceri de familie
Potrivit PNA, cu toate că legea impune păstrarea confidenţialităţii unor astfel de documente pînă la publicarea lor în Monitorul Oficial, Victor Apostol le-a împărtăşit soţiei sale
în scopul de a obţine un folos necuvenit, altul decît speculaţia normală la Bursa de Valoriu Bucureşti (BVB). O parte din acţiunile emise prin hotărîrea Consiliului de Administraţie al societăţii la data de 27 martie 2003 urmau a fi acordate gratuit posesorilor de acţiuni, în sensul că, pentru fiecare acţiune deţinută, reveneau gratuit alte opt, implicit o creştere de opt ori a valorii iniţiale. Soţii Apostol au fost învinuiţi de PNA că au încălcat Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, care prevede că „folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sînt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite“.
Bine ai venit la Astra!
Bine ai venit pe primul blog al agentiei de pariuri Astra Sport Bets! Cu siguranta vei gasi aici cele mai bune surse de castig alaturi de Astra Sport Bets
Astra Sport Bets
Blog Archive
-
▼
2009
(155)
- ► septembrie (20)
-
▼
februarie
(45)
- 2007 - an de alerta maxima
- AVAS scoate la vânzare acţiunile Automobile Craiova
- UE decide ca pana in 2020 o cincime din energia fo...
- 13 - sansa Romaniei
- Reabilitarea lui Antonescu, o afacere de milioane ...
- Primul miliardar roman in topul Forbes
- Prada de guvernare
- Seuleanu, unde sunt banii?
- Ministerul de Finante a cerut punerea sub sechestr...
- Mistificarea lui Iuda
- Imi plac genul latin
- Britney Spears: Nu sunt drogată, sunt deprimată
- Maruta a cerut-o pe Andra de sotie
- Trecuta in nefiinta, Laura Stoica are acum steaua ei
- Evadati in pauza, prinsi dupa meci
- Afacerea de trei milioane de euro a lui Nichita
- Podul IPMC Constanţa, exclus de pe lista de invest...
- Cine este noul administrator de la Rulmentul?
- Maramuresul e prezent la cel mai mare targ de turi...
- Procurorii vor descinde la Casa Fotbalului in dosa...
- Masca lui Ghionea ar putea trece la Chivu!
- Corpodean, combatut cu prime
- Timisoara sub Teroare
- Fără Milan şi Liverpool
- Dragomir mai tare ca Sandu
- Monden Kylie, înlocuită din inima lui Martinez, du...
- Dati afara din concurs
- Toate locurile de parcare de linga blocuri vor fi ...
- Lefuri pe datorie la Tractorul
- Camera de Comert, condusa din sala de judecata
- Boicot la distribuirea corespondentei in Maramures
- Marinari români întemniţaţi în statele lumii
- Meme: "N-am calificare sa comentez selectia"
- "Fotbalul nu trebuie oprit, mortii fac parte din s...
- Steaua - Dinamo, în exil
- Tricolorii cer sprijinul publicului
- Modelul englez de combatere a violentei, promovat ...
- De la muzee "conserva" la traditii "live"
- Actorii care creeaza panica
- Pentru ca a atras dispretul fanilor, Daniel Radcli...
- Ţăranul român şi mămăliga, personaje principale în...
- Telenovela a compromis romanul romanesc de dragoste
- Tot despre Gheorghe Craciun
- Mii de pensionari riscă să rămână fără pensii şi l...
- Transhumanta cu motor
Livescore Polo: Cine este noul administrator de la Rulmentul?
Livescore Polo: Cine este noul administrator de la Rulmentul?
Livescore Polo: Cine este noul administrator de la Rulmentul?